Potecţia mediului
Transportul de pasageri și marfă pe mare este de importanță crucială în prezent, totuși el constituie un pericol pentru ecosistemele fragile de care depind oceanele noastre. Tehnologiile Alfa Laval ajută la crearea unui echilibru sustenabil, cu beneficii atât pentru mediu cât și pentru obiectivele dumneavoastră.
Satisfacem nevoile și respectăm legislația
Soluțiile ecologice ale Alfa Laval sunt concepute să respecte atât prevederile legale actuale,
cât și pe cele viitoare. Acest lucru oferă siguranță pe măsură ce legislația existentă este înăsprită, precum și respectarea noilor legi, cum ar fi cele care reglementează epurarea apei de balast și emisiile propagate în aer ca, de exemplu, NOx și SOx.
În același timp, ne asigurăm că soluțiile noastre sunt potrivite la bord – nu numai datorită mărimii și construcției lor, ci și datorită funcției lor. Primiți echipamente care minimizează impactul asupra mediului și au un impact minim asupra operațiilor navei.
Valoare adăugată și de durată
În afară de asigurarea pe termen lung, soluțiile noastre sunt proiectate pentru economie pe termen lung. Extrem de fiabile, cu un interval de service foarte rar, ele necesită puține intervenții din partea echipajului. Și dat fiind că funcționarea lor eficientă din punct de vedere energetic nu necesită substanțe chimice, evitând astfel dependența de consumabile costisitoare sau periculoase.
Ori de câte ori este posibil, echipamentele Alfa Laval reciclează, de asemenea, deșeurile pe care le manipulează. Maximizând retururile utilizabile și minimizând nămolul, se reduc costurile de operare și depunerile pe uscat.